în Produse în Suport în Presă

Pentru a vă asigura că beneficiaţi de cea mai bună experienţă posibilă, acest site module cookie de profilare terţe. Faceţi clic aici pentru a afla mai multe despre aceste module cookie şi cum pot fi schimbate setările. Dacă închideţi această fereastră sau continuaţi să navigaţi pe acest site, sunteţi de acord cu utilizarea acestor cookies.

Project Humanity

Angajații Acer împărtășesc viziunea lor pentru Project Humanity, astfel că protecția mediului și dezvoltarea talentelor devin priorități de top.

Inspiring Action

Recycle

Reduce & Reuse

În cadrul Acer, ne dorim ca toate deciziile să fie luate în mod responsabil, atât din perspectiva corporației, cât și din cea a oamenilor. Lansată în 2017, Project Humanity este inițiativa Acer la nivel global menită să transforme lumea într-un loc mai bun. Vrem să ne asigurăm că fiecare angajat are ocazia de a-și face vocea auzită și de a contribui la deciziile pe care le luăm. Începând cu produsele pe care le proiectăm, partenerii noștri sau eficiența operațiunilor noastre, fiecare decizie contează.

Educație

Ne-am angajat să oferim resurse și soluții inovatoare care să inspire mințile curioase, deoarece credem că educația este o parte esențială a valorificării potențialului uman.

Mediu

Ne dorim să contribuim prin soluții inovatoare și invităm colegii noștri, părțile interesate și consumatorii să se alăture inițiativei, pentru ca împreună să creăm un viitor mai ecologic.

Impactul nostru

Am redus echivalentul a 60 de tone de CO2

Am reciclat și „recondiționat” peste 20 de tone metrice de baterii, transformându-le în baterii noi  

Am expediat peste 8,8 milioane de produse utilizând plastic reciclat după consum

Folosim hârtie reciclată la ambalarea a 100% din notebook-urile Acer

Peste 40 de țări s-au alăturat inițiativei noastre

Obiectivele noastre

  • Fiecare decizie contează

    Fiecare decizie contează

    Project Humanity aduce în lumină valorile noastre, valorificând forța fiecărei acțiuni pentru a face diferența.

    Dacă fiecare din cei 7.700 de angajați ai noștri contribuie la inițiativa noastră globală, eforturile noastre combinate pot avea un impact semnificativ.

    Printr-un program online de instruire privind responsabilitatea socială a întreprinderilor, creștem gradul de conștientizare privind protecția mediului în rândul angajaților noștri din toată lumea.

    Serverele și computerele Acer sunt programate să funcționeze în moduri eficiente energetic.

    Prioritizăm utilizarea de echipamente bazate pe materiale durabile pentru computerele angajaților noștri.

  • Fiecare parteneriat contează

    Fiecare parteneriat contează

    Prioritizăm colaborarea cu parteneri dedicați cauzelor sociale și îi invităm să se alăture inițiativei Project Humanity, pentru a maximiza impactul nostru.

    Împărtășind aceleași principii privind cauzele sociale, colaborăm cu partenerii noștri pentru a promova acțiuni durabile.

    Sunt solicitate materiale de producție ecologice în cadrul unei politici „Zero ustensile de unică folosință”, implementată în cadrul tuturor evenimentelor și a proceselor de fabricație.

    Ni s-au alăturat trei furnizori majori, care au participat la proiectul de reciclare a bateriilor și produselor electronice, din cadrul inițiativei Project Humanity.

  • Fiecare idee contează

    Fiecare idee contează

    Creăm produse care au un impact pozitiv asupra mediului și a societății noastre.

    Expediem anual peste 17 milioane de PC-uri. La o asemenea scară, chiar și o schimbare minoră adusă produsului și ambalajului devine semnificativă. Avem puterea de a aduce fiecare dintre produsele noastre cu un pas mai aproape de un mediu mai ecologic.

    Am redus utilizarea de materiale pentru cutii cu 50% grație digitalizării.

    Am adoptat pentru ambalaje fibră turnată sau spumă de polistiren reciclat 100%.

    Colaborăm cu fabricile de mobilă pentru a reutiliza cartoanele ca materii prime și a produce mobilă din hârtie.

  • Fiecare consumator contează

    Fiecare consumator contează

    Cea mai bună modalitate prin care putem alinia consumatorii la valorile noastre este să îi invităm să participe.

    Inițiem programe prin care consumatorii noștri pot contribui la îmbunătățirea mediului înconjurător.

    Utilizatorii sunt încurajați și informați să se alăture programului nostru de schimb și serviciului de reparații modulare.

    Îi invităm pe consumatorii noștri să ia măsuri și să contribuie la această soluție prin integrarea programului de reciclare Acer cu experiențele digitale.

  • Fiecare talent contează

    Fiecare talent contează

    Copiii reprezintă viitorul. Utilizăm tehnologia și experiența noastră pentru a inspira mințile curioase.

    Folosind tehnologia și experiența noastră, ne străduim să maximizăm potențialul studenților și punem la dispoziție resurse pentru talentele viitoare.

    5.000 de copii din medii defavorizate s-au alăturat programului nostru pentru tinerii creatori, participând la cursuri de proiectare gratuite.

    Am colaborat cu grădinițe, școli și licee pentru a pune la dispoziție echipamente și cursuri IT în vederea digitalizării sălilor de curs, dar și pentru a le oferi elevilor cunoștințele și abilitățile necesare pentru a reuși.

Informații principale despre activitate

Provocarea „21-Day Green”

Cercetările indică faptul că durează 21 de zile să ne formăm un obicei. Pentru a dezvolta un stil de viață durabil pentru mediu, am inițiat provocarea zero plastic timp de 21 de zile, în vederea încurajării practicilor ecologice. Au participat peste 600 de angajați, inclusiv directori, obținându-se o reducere de peste 39.000 de pungi de unică folosință din plastic.

30 de măsuri ecologice la nivel global

Pentru a încuraja eforturile durabile active, i-am îndrumat pe angajații noștri prin intermediul evenimentului nostru, „Green Family” (Familia ecologică), disponibil printr-o aplicație mobilă. Prin introducerea de evenimente, comunități și idei de măsuri durabile într-un format de tip joc, i-am încurajat pe angajați să ia măsuri ecologice care să îmbunătățească lumea din jur.

Curățarea țărmului în Taiwan

Pentru a ne educa și mai mult prin activități practice, i-am invitat pe colegii noștri să participe la Ziua Acer de curățare a țărmului pe 22 iunie. Prin curățarea plajei și tururi pe teme ecologice, am contribuit împreună la protecția costieră.

Cultivarea de orez ecologic în Taiwan

În data de 22 mai 2019, ne-am adunat pentru a participa la acțiunea de educare ecologică Caitian Rice în Jinshan. Pentru a afla mai multe despre procesul de reabilitare a solului și a contribui la o agricultură ecologică, am eliminat împreună peste 21,8 kg de dăunători pentru a proteja lanurile de orez.

Donație de computere în Taiwan

În 2020, unitatea operațională Acer privind serviciile de calitate a sprijinit educația digitală prin școala la distanță, furnizând suport tehnologic și cursuri de învățare software. Echipa le-a oferit elevilor computere reciclate pentru a sprijini atât educația, cât și durabilitatea.

Acer și Google în Brazilia

Din decembrie 2018 și până în august 2019, Acer a colaborat cu Google pentru a sprijini Brazilian School Collective Adventista Group. S-au alocat 10.000 de dolari și 30 Chromebook-uri pentru a sprijini implementarea ecosistemului Google, a certifica profesorii și a oferi experiență privind producerea de conținut prin dispozitivele Acer.

Începând cu Taiwan, Project Humanity a influențat angajații Acer la nivel global, dar și comunitățile locale prin diverse activități. Project Humanity continuă să evolueze și să creeze un impact global și mai mare, cu regiuni suplimentare care demarează activități la începutul anului 2021.